Ana Mi-ai Fost Scrisa in ADN sezonul 1 episodul 1 in reluare

Povestea serialului original Ana Mi-ai fost scrisă în ADN, ce aduce în atenţia telespectatorilor o tânără ambiţioasă şi determinată, abandonată la naştere, care în urma unui test genetic îşi găseşte mama chiar în persoana celei la care se aştepta cel mai puţin va avea premiera pe 9 ianuarie şi va putea fi urmărit în fiecare joi, de la 20:30, la a1.

Pentru că este majoră de aproximativ 8 ani și își dorește să nu fie dată afară din casa mamei Lena – mama ei „adoptivă”, Ana a decis să meargă la un interviu de angajare, fără să știe faptul că viața ei se va schimba radical după ce le va cunoaște pe Victoria și fiica ei, Alexia.

În timpul discuției pe care a avut-o cu Victoria in Ana mi-ai fost scrisa in ADN sezonul 1 episodul 1 in reluare 9 ianuarie 2025, șefa firmei pentru evenimente, tânăra a hotărât că este mai bine să fie sinceră. Aceasta i-a povestit femeii că a fost abandonată la naștere de către părinții săi, iar până în prezent a crescut într-o casă de copii.

Deși a reușit să o impresioneze pe Victoria cu povestea ei de viață, Ana a avut parte de o situație neașteptată la scurt timp de la interviul de angajare. Tânăra a făcut cunoștință cu Alexia, fiica acesteia, într-un mod neașteptat.

Ana Mi-ai Fost Scrisa in ADN sezonul 1 episodul 1 de pe 9 ianuarie 2025

Au ieșit scântei între cele două, după ce protagonista a vărsat cafeaua pe bluza scumpă a tinerei. Vorbele dure ale Alexiei au făcut-o pe Ana să izbucnească în lacrimi, chiar în plină stradă.

O veste neașteptată o ia prin surprindere pe Ana, la scurt timp de la interviul de angajare pe care l-a avut cu Victoria. Se pare că o angajată de la firma de evenimente a sunat-o pe tânără pentru a o anunța că a obținut job-ul pe care și-l dorea.

Angajarea la firma de evenimente a Victoriei a venit cu o nouă surpriză pentru Ana. În timp ce se îndrepta spre casă, tânăra a fost martora unui incident neașteptat prin intermediul căruia l-a cunoscut pe Tudor.

Cei doi s-au oprit să acorde ajutor unei fete care a leșinat pe trotuar. Așadar, povestea lor a început să prindă contur. După ce s-au asigurat că tânăra a ajuns pe mâini bune, aceștia au decis să iasă la o întâlnire, unde au dansat și au discutat un subiect delicat pentru Ana.

În urma testului ADN, Ana află că are o soră pe nume Alexandra. Fără să bănuiască cine este, de fapt, cea cu care are același sânge, tânăra face o descoperire dureroasă la locul de muncă.

În timp ce scana invitațiile pentru logodna Alexiei de pe mail-ul acesteia, tânăra a observat un mesaj legat despre testul ADN pe care l-a făcut fiica Victoriei. Nu a stat prea mult pe gânduri și l-a sunat pe Toby pentru a-i spune că este posibil să își fi găsit sora.

Serialul romanesc Ana mi-ai fost scrisa in adn din 9 ianuarie 2025 sezonul 1 episodul 1 poate fi urmarit mai jos in reluare

Ana a fost pusă într-o situație delicată, chiar de logodna Alexiei. Tânăra s-a strecurat în biroul Victoriei pentru a face rost de buletinul acesteia, gândindu-se că așa poate obține mai multe informații despre ea.

Încercarea fetei a eșuat atunci când Victoria a găsit-o căutând prin actele ei. Ana a decis să-i spună întregul adevăr șefei sale, fiind amenințată că va chema Poliția. Aceasta a izbucnit în lacrimi, după ce i-a zis Victoriei că ar putea să fie mama ei.

Protagonista a fost luată prin surprindere de o situație imprevizibilă. Aceasta a descoperit că logodnicul Alexiei este chiar Tudor, bărbatul cu care s-a sărutat pasional și alături de care și-a petrecut o noapte.

La aflarea veștii, tânăra a izbucnit în lacrimi. Aceasta nu se aștepta ca Tudor să fie omul cu care posibila ei soră urmează să se căsătorească.